Creierul poate să estimeze conţinutul de energie şi de grăsimi al alimentelor dacă le "observă" pentru doar 200 de miimi de secundă. Acest lucru a fost demonstrat de un studiu realizat de cercetătorii unor centre medicale din Vaudois şi din Losanna.
Pentru a înţelege legătura dintre creier şi alimente, cercetătorii le-au cerut unor adulţi sănătoşi să separe imaginile unor alimente de cele ale unor obiecte de altă natură. În acest timp activitatea lor cerebrală era măsurată cu electroencefalograma. Chiar dacă persoanele supuse testului nu erau înfometate, creierul separa imaginile cu alimente în două categorii: de o parte cele cu un conţinut ridicat în grăsimi, de cealaltă parte alimentele light. S-a descoperit astfel că în mai puţin de 200 de miimi de secundă, creierul distinge alimentele grase de cele light. Rezultatele encefalogramei au demonstrat că regiunile cerebrale asociate cu procesul decizional şi cu recompensa răspund mai rapid la alimentele cu un conţinut mai ridicat în grăsimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu